Un producător a transmis un mesaj interesant în plină epidemie de coronavirus.
Publicitate
Confecţionarea propriului gel hidroalcoolic pe bază de votcă nu foloseşte la nimic în combaterea coronavirusului, a avertizat un producător american al acestei băuturi spirtoase, răspunzând astfel unui internaut care a împărtăşit reţeta sa artizanală, relatează vineri AFP.
Am făcut gel dezinfectant cu votca dumneavoastră. De altfel, gelul nu are un gust rău. Mă protejează de germeni şi mă simt bine, a scris joi deţinătorul contului Snottypotty de pe Twitter într-un mesaj adresat contului oficial al mărcii texane de votcă Tito.
O internaută a reacţionat imediat afirmând că îşi va produce gel dezinfectant cu votca Tito pentru a fi în siguranţă în faţa coronavirusului, în timp ce alta a sugerat că ar fi bine să avem la noi o sticlă de votcă pentru a ne curăţa mâinile.
În faţa unor asemenea mesaje, producătorul a ţinut să reamintească pe Twitter recomandările Centrelor de Control şi Prevenire a Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention) din SUA. Gelurile dezinfectante trebuie să conţină minim 60% alcool. Votca artizanală Tito conţine 40% alcool, aşadar nu respectă recomandările, precizează compania producătoare.
După ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat pe site-ul său un ghid de producţie locală destinat lucrătorilor din sectorul sanitar, reţelele de socializare au fost inundate de reţete artizanale mai mult sau mai puţin trăsnite.
Odată cu răspândirea coronavirusului în lume, echipamentele medicale de protecţie, precum măştile sanitare, mănuşile, combinezoanele sau gelurile dezinfectante, au devenit în mai multe ţări bunuri greu de găsit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu