Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanță, în valoare de 1.450 lei, a declarat, joi, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo, scrie Agerpres.
"După cum apare și în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanță pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanță de urgență. Voucherele de vacanță nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau inițial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie.
Noi vom modifica această ordonanță care prevede șase vouchere și vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, și anume 1.450 de lei", a spus șeful de la Turism.
Acesta a precizat că, după modificările legislației actuale și introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanții Ministerului de Finanțe în vederea stabilirii procedurii de alocare — online sau standard, tipizată.
Voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu