Vouchere de vacanţă. Viorica Dăncilă, anunţ oficial

Vouchere de vacanță
Vouchere de vacanță

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 lei vor fi acordate angajaţilor din sectorul public şi în următorii doi ani - 2019 şi 2020. 

"Printr-o decizie pe care o adoptăm astăzi, continuăm o măsură care a contribuit la dezvoltarea turismului românesc. Vom acorda voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei angajaţilor din sistemul public şi în următorii doi ani, 2019 şi 2020. Vorbim de o măsură apreciată şi de către români. Peste 1.200.000 de persoane au primit vouchere de vacanţă în acest an, pe care le-au utilizat în unităţi de cazare în România", a precizat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern. 

Ea a subliniat că acordarea acestor vouchere a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turişti până în luna septembrie. "Acest fapt a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turişti din ţara noastră, până în luna septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, faţă de anul trecut, se înregistrează o creştere cu 10% a solicitărilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România", a adăugat Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel