Vouchere sociale 2023. Veşti bune pentru beneficiarii programului social Sprijin pentru România. Programul continuă şi în 2023, românii care fac parte din categoriile vulnerabile urmând să primească voucherele sociale în valoare de 250 de lei din două în două luni.
Vouchere sociale 2023. Banii vor intra pe card şi vor putea fi folosiţi doar pentru achiziţionarea de produse alimentare. Persoanele al căror venit depășește 2.001 lei nu vor beneficia de acest ajutor financiar.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat vineri, 25 noiembrie, în dezbatere publică, un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia. „Având în vedere amplificarea cu impactul crizei energetice asupra cetățenilor vulnerabili a elementelor contextuale care au determinat necesitatea luării unor măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, este necesară asigurarea continuitătii acordarii sprijinului persoanelor vulnerabile după data de 31 decembrie 2022.
Prin prezentul act normativ se propune prelungirea măsurii până la data de 31 decembrie 2023, pentru acordarea a încă 6 tranșe de sprijin material în valoare nominală de 250 lei, odată la două luni”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.
Au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor.. În 2023, vouchere pentru alimente și mese calde vor primi următoarele categorii de români:
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Vouchere sociale 2023. Veniturile menționate sunt cele nete, determinate prin adunarea tuturor veniturilor pe care le poate avea o persoană: pensii din acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc sau venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiari vor fi eliberate noi carduri. În cazul ultimelor liste transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în 2023, distribuția și alimentarea cardurilor nou emise pot fi realizate până la data de 31 martie 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu