EXCLUSIV  Voucherele de vacanță. Semnal de alarmă! Martin: Este împotriva economiei naționale

Vouchere de vacanță
Vouchere de vacanță

O inițiativă legislativă ar putea pune în pericol turismul din România. Cel puțin asta susține Doru Dudaș, Director General în Ministerul de Finanțe. Președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România nu a întârziat să reacționeze și spune că ar lovi turismul românesc într-un moment în care abia era susținut.

Reacția vine după ce Doru Dudaș, Director General în Ministerul de Finanțe, a precizat, în cadrul unei conferințe, că a auzit din Parlament o inițiativă legislativă ”puțin năstrușnică ce venea să spună că pentru cele neutilizate (n.r. voucherele de vacanță neutilizate) să fie obligat angajatorul să plătească numerar sau cu bonuri de masă”.

”Sensul pentru care au fost introduse tichetele de vacanță, și asta a fost o luptă de mai mulți ani pentru introducerea lor, sensul este cel al sprijinirii industriei turismului din România. Tichetele de masă nu au nicio legătură cu vacanțele în România. Acordarea de prime în numerar, la fel. Nu înseamnă că banii vor ajunge în scopul lor final și anume sprijinirea turismului în România. Deci cred că Guvernul României are obligația să susțină industria ospitalității în România, nu cumpărarea de vacanțe în alte țări, nu cumpărarea de bunuri. Oamenii, dacă primesc bani, nu îi vor folosi pe vacanțe”, a declarat Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, în EXCLUSIVITATE pentru DC NEWS.

Voucherele susțin bugetul național

Tichetele de vacanță au făcut masiv ca aceste sume care au circulat sub formă de tichete și au fost folosite deja de către cei care le-au primit să se întoarcă de fapt în industria turismului din România în susținerea destinațiilor românești și chiar și a bugetului. Toate aceste sume au susținut până la urmă și bugetul național. Taxele și impozitele ajung să fie plătite la alb și nu la negru către bugetul național”, a mai spus Corina Martin.

”Este împotriva economiei naționale”

”Sper că nu va trece o astfel de lege pentru că abia ne-am stabilizat. Abia am ajuns la efecte, în sfârșit, după câțiva ani de insistențe, pentru a le introduce. Abia acum venim după primul an de efecte consistente care și-au dovedit impactul. Sprijină turismul românesc. Toate s-au dovedit din plin. Ar fi regretabil și practic împotriva economiei naționale să ajungem să adoptăm o asemenea măsură care ar lovi turismul românesc într-un moment în care abia era susținut”, a concluzionat Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, în EXCLUSIVITATE pentru DC NEWS.

Vezi și: Voucherele de vacanță. Semnal de alarmă: E mare pericol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel