Vrancea: Un bărbat din Tulnici, dispărut de două zile, a fost găsit înecat

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Tulnici, dispărut de acasă de două zile, a fost găsit înecat, vineri după-amiază, la circa opt kilometri de locul în care se presupune că ar fi fost luat de ape, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. 

Bărbatul a fost dat dispărut în cursul dimineţii de vineri şi a fost căutat timp de mai multe ore de poliţie, jandarmi şi pompieri. 'Prin apel 112 am fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de circa 62 ani, din Tulnici, ar fi plecat în data de 5 iunie, în punctul Cascada Putnei - Lepşa şi nu a mai revenit la domiciliu. Imediat au fost constituite echipe de căutari la care au participat nouă poliţişti împreună cu doi jandarmi, un echipaj Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tulnici.

Bărbatul a fost găsit decedat, în cursul după-amiezii de vineri, mai jos de podul Negrileşti, la circa 8 kilometri de locul în care se presupune că ar fi fost luat de ape', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent şef adjunct Paula Enache. Potrivit apelului la 112, bărbatul era plecat la munte, unde creştea nişte animale, iar familia şi-a dat seama de dispariţia sa abia după două zile, atunci când acesta nu a mai revenit la domiciliu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel