Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a început implementarea proiectului 'Dotarea cu aparatură medicală modernă a Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) Focşani', finanţat cu peste patru milioane de lei din fonduri europene.
'UPU Focşani este serviciul medical cu cea mai mare adresabilitate şi activitate, iar dotarea cu aparatură modernă de specialitate va contribui substanţial la îmbunătăţirea calităţii actului medical, în luarea deciziilor medicale imediate în ceea ce priveşte diagnosticarea în regim de urgenţă a pacienţilor. (...) Nu trebuie neglijat nici faptul că judeţul Vrancea este principala zonă seismică din România, iar în caz de calamitate, UPU Focşani trebuie să aibă capacitatea şi posibilitatea de a acorda cele mai bune şi mai rapide servicii medicale', a declarat vicepreşedintele CJ Vrancea Dănuţ Cristian.
În cadrul proiectului vor fi achiziţionate, printre altele, un ecograf Doppler, ecografe portabile, aparate electrocardiograf şi monitoare cu funcţii de printare, seringi automate, defibrilatoare, paturi, tărgi şi cărucioare pentru transportul pacienţilor, scaune cu rotile, valoarea totală a proiectului fiind de 4.641.692,58 lei.
Grupul-ţintă al proiectului este reprezentat în special de populaţia judeţului Vrancea, pacienţi din toate categoriile sociale, indiferent de existenţa sau nu a statutului de asigurat medical, dar şi din persoane aflate în tranzit, turişti, victime ale accidentelor auto etc. 'Proiectul pe care îl implementăm este în beneficiul cetăţenilor din judeţul nostru şi nu numai, pentru că UPU Focşani nu se adresează numai celor care locuiesc pe teritoriul judeţului nostru.
Toate victimele accidentelor rutiere care au loc pe teritoriul judeţului Vrancea sunt primite şi tratate de către UPU Focşani', a precizat vicepreşedintele CJ Vrancea Ionel Celmare. Potrivit managerului spitalului judeţean, Constantin Mîndrilă, în cadrul UPU Focşani primesc ajutor zilnic aproximativ 150-200 de pacienţi, ceea ce înseamnă o medie de 50.000 de pacienţi pe an, mai mult de o jumătate dintre aceştia rămânând internaţi pe secţiile şi compartimentele spitalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu