Producerea ilegală a mangalului pune în pericol sănătatea locuitorilor din comuna Vidra, iar activităţile în zonă s-au înmulţit, semn că afacerile prosperă în ciuda controalelor şi amenzilor aplicate periodic de autorităţi, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
"Activităţile de producere ilegală a mangalului la Vidra au început în urmă cu doi-trei ani, dar în ultima perioadă reclamaţiile cetăţenilor din Vidra s-au înmulţit, semn că afacerile prosperă şi ele. Rolul poliţiei în zonă este acela de a-i depista pe cei care produc ilegal mangalul, de obicei în mod clandestin, fără firmă. Potrivit unui ordin al Ministerului Mediului, aceste bocşe pentru producerea mangalului ar trebui să fie amplasate la o distanţă de cel puţin o mie de metri de sat, însă la Vidra acestea se găsesc în sat, în mijlocul locuinţelor, fiind un pericol real pentru sănătatea locuitorilor", a declarat, pentru Agerpres, directorul DSP Vrancea, Cătălin Graur.
Ultima acţiune de control pe linia prevenirii şi combaterii producerii ilegale de mangal la Vidra a avut loc marţi, când au fost aplicate mai multe amenzi contravenţionale şi au fost confiscate 400 de kg de mangal.
"Marţi, au fost efectuate verificări pe raza satului Burca, comuna Vidra, în vederea identificării locurilor în care se produce mangal. Astfel, în zona unei proprietăţi au fost identificate trei bocşe în funcţiune aparţinând unor localnici, iar în spatele unei alte locuinţe a fost identificată o bocşă în pregătire, proprietarul încărcând mangal într-o furgonetă. În urma acţiunii desfăşurate a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005. De asemenea, au fost aplicate nouă contravenţii, din care trei la Legea 12/1990, în valoare de 6.000 de lei, trei la H.G. 857/2011, în valoare de 10.000 de lei şi trei la Legea 107/1996, în valoare de 9.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 400 kg mangal", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
La acţiune au participat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vidra, alături de poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Vidra, specialişti din cadrul DSP Vrancea şi al Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, precum şi un echipaj de pompieri militari de la Vidra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu