Vrancea: Femeie amendată după ce a sunat la 112 pentru ca poliţia să-i convingă fiica să nu plece în club

O femeie din comuna Vulturu a fost amendată după ce a sunat la 112 şi le-a cerut poliţiştilor să o convingă pe fiica ei, în vârstă de 19 ani, să nu mai plece cu prietena în club, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"La data de 21 septembrie, în jurul orei 21,30, poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie, din comuna Vulturu, cu privire la faptul că fiica ei, în vârstă de 19 ani, a plecat cu o prietenă la club şi doreşte ca poliţia să o convingă să nu mai meargă", se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Vulturu au identificat-o pe tânăra în cauză, care se afla la un suc cu prietenii pe raza comunei.

Potrivit Poliţiei, femeia care a sunat la 112 a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru apelare abuzivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel