Un minor în vârstă de 14 ani din Adjud, arestat la domiciliu pentru mai multe infracţiuni de furt şi dat dispărut de mamă, a fost identificat de poliţişti pe raza municipiului, a informat, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"Luni, ora 20,15, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie în vârstă de 38 de ani, din Adjud, cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 14 ani, a plecat în jurul orei 19,00 de la domiciliu şi nu a mai revenit. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, minorul, care se află sub efectul măsurii preventive a arestului la domiciliu din data de 27 august 2019, a fost identificat, în jurul orei 22,00, pe raza municipiului Adjud", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit Poliţiei, băiatul de numai 14 ani este cercetat pentru mai multe infracţiuni de furt care ar fi fost comise în cursul anului 2019.
Băiatul în cauză a fost încredinţat părinţilor, iar Judecătoria Adjud va fi informată cu privire la încălcarea măsurii arestului la domiciliu, în vederea luării măsurilor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News