Peste 2.300 de elevi vor începe anul şcolar 2019-2020 în alte unităţi de învăţâmânt din Focşani, după ce două şcoli din municipiu au intrat în reabilitare în cadrul unor programe derulate cu fonduri europene, a declarat marţi, pentru Agerpres, primarul Cristi Misăilă.
Publicitate
Edilul a dat asigurări că această situaţie va dura numai pe primul semestru, lucrările de reabilitare urmând să fie gata în maxim patru-cinci luni.
"Două şcoli din oraş au intrat în reabilitare prin programe derulate pe bani europeni, iar cursurile vor fi mutate la alte unităţi şcolare din Focşani. Elevii de la Şcoala 'Ion Basgan' vor învăţa într-o anexă a Liceului 'Valeriu D. Cotea'. Elevii de la Şcoala 'Duiliu Zamfirescu' vor merge, cei de la clasele primare şi clasa pregătitoare, la Şcolile 'Nicolae Iorga', Şcoala 'Alexandru Vlahuţă' şi respectiv Grădiniţa 10, iar cei de la gimnaziu vor studia la Colegiul Tehnic 'Edmond Nicolau' şi la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu'. Termenul de execuţie al lucrărilor este foarte scurt, de maxim patru-cinci luni, astfel că elevii vor învăţa în alte şcoli doar în primul semestru", a precizat Cristi Misăilă.
Municipalitatea va pune la dispoziţia elevilor mijloace de transport pentru a-i ajuta să ajungă mai uşor la şcolile în care vor învăţa temporar.
"Vom pune la dispoziţie, pentru copiii care nu sunt duşi de părinţi la şcoală sau au nevoie să meargă cu autobuzul, mijloace de transport în comun, care vor prelua elevii din staţiile de autobuz din imediata vecinătate a şcolii unde aceştia învaţă şi vor fi duşi la şcolile unde vor învăţa temporar", a precizat primarul.
Având în vedere că unităţile de învăţâmânt unde vor studia temporar elevii celor două şcoli au, la rândul lor, proprii elevi, la nivelul Inspectoratului Şcolar Vrancea se ia în calcul reducerea orelor de curs de la 50 la 40 de minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News