O vacanță în Grecia, în luna aprilie, este o alegere bună, deși marea rămâne rece până în luna mai.
Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a afirmat că vremea caldă din sud-estul Europei ar putea fi favorabilă pentru plajă pentru câteva zile, dar nu va dura mult din cauza procesului de răcire. Totuși, după data de 25 martie, se așteaptă ca vremea să se încălzească din nou, inclusiv în România, cu temperaturi mai mari decât media perioadei. Aceasta a menționat că, deși extrasezonul în Mediterană, în luna aprilie, este o alegere bună, un inconvenient este faptul că marea este încă rece și se încălzește mai greu, astfel că o baie confortabilă va fi posibilă abia din luna mai.
„Dacă a venit aerul din Sahara, bănuim că în Grecia vremea e numai bună pentru plajă. A început sezonul”, a spus Val Vâlcu.
„Da, este cald acolo și în toată partea de sud-est a Europei. Posibil ca pentru câteva zile să fie vreme de plajă în sud-estul Europei, dar nu va ține nici acolo foarte mult pentru că procesul de răcire se va simți și la ei. Totuși, apreciem că nu va fi nici răcirea de foarte lungă durată, urmând ca săptămâna cealaltă, deci după 25 martie, vremea să înceapă din nou să se încălzească, inclusiv la noi, să revenim din nou la temperaturi peste normalul perioadei”, a spus Florinela Georgescu.
„Deci cei care aleg extrasezonul la Mediterană în aprilie trag biletul câștigător”, a completat Val Vâlcu.
„Singurul inconvenient primăvara este faptul că marea este încă rece, indiferent de care mare vorbim. Mările, oceanele, în general, au o inerție termică mai mare, deci ele se încălzesc mai greu, se răcesc mai greu. Deci, trebuie să așteptăm, ca să facem o baie confortabilă, măcar luna mai ”, a spus Florinela Georgescu la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News