Meteorologii anunţă un weekend foarte rece în Capitală.
Prognoză specială pentru intervalul 08.10.2021 ora 10:00 - 11.10.2021 ora 10:00, zona municipiului București:
Vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie. Vor fi temperaturi maxime de 12...14 grade și minime de 5...8 grade. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a intervalului, iar mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie) va ploua. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge viteze, în general 40...50 km/h.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă, de sfârșit de octombrie. Vremea se apropie de normal în noiembrie, anunță meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
11 - 18 octombrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice.
18 - 25 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
25 octombrie - 1 noiembrie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
1 - 8 noiembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile sudice, dar și local excedentare în cele nordice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu