Vremea se mai îmbunează în următoarele trei zile, când vom avea parte de o atmosferă de primăvară, cu temperaturi de până la 22 de grade Celsius. Din păcate, norii își vor face în continuare simțită prezența pe cer.
Miercuri vremea continuă să se încălzească în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în sud şi în est, iar valorile termice vor deveni apropiate de cele normale pentru prima jumătate a lunii aprilie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10-11 grade Celsius pe litoral şi în nord-vestul ţării, şi 18 grade Celsius în Lunca Dunării. Norii vor domina cerul şi doar răzleţ mai răzbat câteva raze de soare. În schimb, plouă în majoritatea regiunilor, iar pe arii restrânse în jumătatea de vest a teritoriului se pot cumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp. În plus, în zonele joase dimineaţa izolat va fi ceaţă. În zona înaltă de munte vor mai fi lapoviţe sau ninsori. Vântul este mai sprinten la munte, dar şi prin est şi în sud-est, iar la începutul zilei şi în extremitatea de vest.
Termometrele mai câştigă câteva grade miercuri în Capitală, unde meteorologii anunţă o maximă de aproximativ 15 grade Celsius, în ciuda norilor care acoperă cerul şi a ploii. Şi vântul îşi face puţin simţită prezenţa.
Joi se mai încălzeşte uşor în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade Celsius pe litoral şi 20 de grade Celsius în sud-vest. Soarele preia controlul asupra cerului, mai puţin în jumătatea de est unde mai sunt prezenţi câţiva nori şi local va ploua. În celelate zone doar trecător îşi mai pot face apariţia câteva ploi slabe, de scurtă durată, iar vântul adie uşor.
Început de weekend cu vreme de vară
Vineri, vremea schimbă foaia. Va fi o zi însorită şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Dimineaţa, în zonele joase, mai ales din regiunile extracarpatice, pe alocuri va fi ceaţă, iar spre seara, se înmulţesc norii în vest şi nord-vest, însă abia noaptea începe să plouă. Vântul prinde putere în regiunile vestice. Maximele termice vor pleca de la 11 grade Celsius pe litoral şi în Deltă, şi ajung la 22 de grade Celsius în Lunca Dunării.Bucureştenii vor avea parte vineri de o vreme caldă. Soarele domină cerul, dar din când în când apar şi câţiva nori de decor. Vântul este liniştit, iar termometrele strâng în orele amiezii în jur de 20 de grade.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News