Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Metorologie (ANM), a spus cum va fi vremea în perioada următoare.
"Temperaturi mai scăzute decât în noaptea precedentă au fost peste tot în ţară. De exemplu, -8 grade în partea de nord a Capitalei. Ne aşteptam la acest lucru pentru că s-a întâmplat această scădere a temperaturilor în contextul unui nou avans al aerului de origine artică înspre ţara noastră. De altfel, acest aer foarte rece rămâne cantonat deasupra regiunilor nordice ale continentului, chiar dacă noi am mai beneficiat şi de pulsații mai calde dinspre Marea Mediterană", a spus Florinel Georgescu, la B1 TV.
"De mâine, începe un proces de creştere a temperaturilor, nu aş spune de încălzire. Vom simţi această creştere pe parcursul zilelor viitoare. De la jumătatea săptămânii, vor fi şi nopţile simţitor mai calde. Pe ansamblul săptămânii, aşa cum arată estimările pentru patru săptămâni, este posibil ca temperaturile să se situeze peste media perioadei în care ne aflăm, dar cu variaţii de la o zi la alta, de la o regiune la alta.
Următoarele două-trei nopţi, încă vom avea temperaturi negative, probabil încă în jurul a -10 grade în zonele depresionare, dar pe parcursul zilelor va creşte temperatura, mai ales în regiunile sudice. Deja, luni, aşteptăm ca în sudul ţării maximele să se apropie de 8-10 grade. Este adevărat că, în nord, rămâne mai rece - jumătăţea de nord a ţării va fi în continuare sub influenţa aerului aceluia foarte rece despre care vă spuneam că domină partea de nord, nord-centru a Europei.
În a doua parte a săptămânii, creşterea de temperatură se va concretiza prin minime care, în multe zone ale ţării, vor deveni uşor pozitive şi maxime care, tot aşa, să se situeze la valorile cele mai ridicate, undeva la 8-10 grade, doar că a doua parte a săptămânii va aduce şi precipitaţii.
Mâine, din nou, la munte, ca şi astăzi, ninsoare. Pe urmă, luni, în partea de vest, centru a ţării precipitații mixte. Câteva zile cu pauză în precipitații - marţi, miercuri, poate şi joi. Apoi, din nou, precipitaţii, pe fondul unor temperaturi mai ridicate - posibil să fie mixte, poate în sudul ţării mai degrabă ploaie", a mai spus meteorologul ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu