Vremea a luat-o razna și au apărut deja primele conspirații. China şi Rusia sunt de vină? Florinela Georgescu, ANM: Nu ne încadrăm

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Vremea a luat-o razna, cu furtuni sau caniculă în mai multe state europene și deja au apărut primele conspirații.

Vremea a luat-o razna nu doar în România, ci și în alte state europene. În Italia, spre exemplu, au început să fie foarte multe tornade, în Rodos, Grecia sunt foarte multe incendii, iar România este împărțită în două, în unele zone sunt furtuni distrugătoare, în altele caniculă sufocantă.

Subiectul vremii a intrat în atenţia tuturor, inclusiv în atenția înalților oficiali, mai ales din perspectiva încălzirii globale. Unii au dat naștere şi unor conspirații pentru care vinovați ar fi China şi Rusia. Jeremy Fleming, directorul Agenției Britanice de Supraveghere a Telecomunicațiilor, a spus la un moment dat că Rusia influențează vremea, în timp ce China modelează clima.

Totodată, potrivit unui raport publicat de Casa Albă cu privire la gestionarea radiațiilor solare, se identifică cinci posibile metode de răcire a Pământului. Una dintre cele mai folosite este injectarea de aerosoli (particule) de oxid de sulf în stratosferă, acestea având potențialul de a reflecta lumina solară înapoi în spațiu și departe de Pământ. O altă metodă implică albirea norilor de mare.

Silviu Gurlui, profesor de fizică: Noi nu am controlat niciodată clima

Silviu Gurlui, profesor de fizică, şi Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, au comentat aceste conspirații.

"Bineînțeles că este cumva o declarație nefericită, pentru că noi nu am controlat niciodată clima, nu o controlăm și nu o vom controla, dar o putem influența în sens negativ, fie și prin astfel de acțiuni, care cumva, din dorința de a scădea temperatura și deci turbulențe din atmosferă, dar și alte fenomene care ne influențează pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung viața noastră cu acele proiecte de injectare de aerosol de particule în atmosferă, bineînțeles că este o mare greșeală, pentru că aceste fenomene de reducere a temperaturii, măcar a unor zone locale, zone restrânse, pot avea consecințe imprevizibile la o distanță mai mare.

"Pământul se încălzește din ce în ce mai mult"

Evident că odată ce în atmosferă sunt fie particule care absorb radiaţia electromagnetică sau lumină, fie o împrăștie diferit, fie o reflectă aceasta poate să ducă local la o scădere a temperaturile. Lucrurile astea sunt cunoscute de foarte multă vreme, însă pe fundament, partea importantă, de fapt, a acestui mecanism de fapt nu este în atmosferă, ci este aşa cum am spus-o de foarte multe ori este la sol. Pământul se încălzește de fapt din ce în ce mai mult, fie că îl îngrijim necorespunzător, fie construind foarte, foarte mult și mai ales în zonele acestei urbane, pentru că aici observăm locurile mult mai violent devin radiatoare termice și încălzesc de fapt reîncălzesc apa din atmosferă.

Apa este într-o cantitate mult mai mare decât 100 de ani urmă, este cu aproximativ 70% e o cantitate foarte mare, aceasta de fapt absoarbe fie direct radiația solară și duc la astfel de turbulențe majore. Fie că e vorba de precipitații foarte importante, anumite areale, fie că este vorba de anumite furtuni din acestea din ce în ce mai violente, fie că este vorba pe seama și a poluării ridicate de la sol, a poluării unor cantități însemnate de gheară", a spus Silviu Gurlui, profesor de fizică, la Antena 3 CNN.

Florinela Georgescu, director ANM: În privința României nu există nicio conspiraţie

"Mâine temperaturile vor crește în toată țara. De altfel, acest nou val sau acest nou vârf al unui val de căldură care ne afectează de deja de două săptămâni se va manifesta prin creșterea temperaturilor în toată țara și pe toate formele de relief. Sigur că în mod evident, temperaturile cele mai ridicate vor fi în zonele de câmpie. Tradițional, partea de sud, de sud-est, de vest a teritoriului face în astfel de situații temperaturile cele mai ridicate.

Marți, miercuri este de așteptat ca în partea de sud a țării și de sud-est, deci în sudul Olteniei, a Munteniei, apoi în sudul Moldovei, să înregistrăm temperaturi înspre 40, poate peste această valoare.

Este bine să reținem faptul că se încălzește peste tort, pentru că disconfortul termic va deveni foarte accentuat, vă afecta toate zonele de câmpie și de podiș din țară, dar, pe de altă parte, să subliniem că temperaturi de 40-42° nu sunt cu totul neobișnuite la noi în țară, în perioadele cele mai calde. De altfel, recordul de temperatură pentru luna iulie este de 44,3° și multe valori de 43 sau de peste 43° s-au înregistrat în 2007, în 2012, în 2015. Deci nu ne încadrăm, cel puțin în privința evoluției vremii în țara noastră, în niciun fel de conspirație, ci, până la urmă, într-o tendință generală, recunoscută de una științifică, de creștere a temperaturii medii globale, care se manifestă şi prin un număr crescut de valuri de căldură", a spus Florinela Georgescu, director în cadrul ANM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel