Vremea se va menține rece în zilele următoare, urmând ca spre mijlocul săptămânii temperaturile să crească ușor. Va continua să ningă, dar cantităţile de zăpadă nu vor fi însemnate, iar cea mai mare problemă rămâne vântul tăios.
Ziua de duminică aduce vreme rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă dimineaţa în est şi în centru.
În Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Moldovei mai ales, în prima parte a zilei vor fi ninsori viscolite, apoi, vântul şi ninsorile se vor domoli şi se vor retrage spre sud-est. În celelalte regiuni, va ninge slab, iar vântul va fi liniştit. Maximele se vor încadra între minus 8 grade în Moldova şi 1 grad în Banat şi Crişana. În ultima zi a săptămânii, bucureştenii vor avea parte de vreme rece. Cerul rămâne înnorat şi ninge slab, iar vântul va sufla destul de tare. Temperatura maximă va fi în jurul valorii de minus 1 grad. Luni vremea rămâne rece în est şi nord-est. Soarele împarte cerul cu norii, iar ninsorile îşi fac apariţia, de acestă dată, în vestul, centrul şi nordul ţării şi vor fi slabe cantitativ. În regiunile extracarpatice, mai ales dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată cu fulguieli. Vântul nu va mai bate în exces şi vor fi minus 7 - minus 5 grade, în Moldova, şi 5-6 grade în Dealurile Banatului. În Capitală vremea va fi rece, mercurul din termometre urmând să nu depăşească 1 grad. Norii vor domina cerul, dar se va arata şi soarele, mai ales după orele dimineţii, când ceaţa se risipeşte. Marţi se mai încălzeşte. Amiaza vine cu temperaturi de la minus 1 grad în zonele depresionare din estul Transilvaniei până la 7 grade în sud-vest. Predomină norii în regiunile din jumătatea nordică a ţării unde local lasă precipitaţii slabe, la început sub formă de ninsoare, iar apoi lapoviţă şi ploaie, cu deosebire în nord-vest. În aceste condiţii ar putea să se formeze polei. În celelalte zone va fi soare, iar în zonele joase de relief dimineaţa îşi facă apariţia ceaţa. În Bucureşti, dimineaţa de marţi vine cu ceaţă, dar spre orele prânzului soarele își va face simțită prezența, iar vântul ca scădea în intensitate. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade. Vremea va continua să se încălzească uşor, aşa că temperaturile vor ajunge să se situeze peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va prezenta înnorări în majoritatea zonelor ţării şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie în majoritatea regiunilor. La munte, precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase se menţin condiţiile de ceaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu