Elena Mateescu, director general al ANM, a fost întrebată, într-un interviu la DC News TV, cum va fi vremea de Florii dar şi de 1 Mai şi de Paşti 2021.
Publicitate
"Minivacanţa de Paşti şi 1 Mai se va putea desfăşura, cu siguranţă, indiferent de cum va fi vremea, iar spiritul sărbătorilor petrecute cu familia sau prietenii ne creează momente plăcute, chiar dacă plouă, chiar dacă avem soare.
Dispunem, până în prezent, de informaţii până în jurul datei de 26 aprilie, iar vineri vom actualiza astfel încât să mai adăugăm o săptămână, până în jurul datei de 2-3 mai. Până atunci, la acest moment, cum arată săptămâna 19-26 aprilie, avem temperaturi apropiate de normalul climatologic şi la nivelul precipitaţiilor, pentru săptămâna respectivă. Discutăm de valori în jurul a 10-15 l/mp pe întreagă săptămână. Nu putem să surprindem însă, la nivelul acestor estimări, exact ceea ce vă spuneam: perioadele în care să avem situaţii de vreme severă, pentru că aceste informări ne dau doar aprecieri în ceea ce priveşte abaterile regimului de temperaturi sau precipitaţii faţă de normele climatologice, astfel încât să putem considera săptămâna respectivă cu un semnal de o săptămână mai caldă sau deficitară din punctul de vedere al precipitaţiilor, sau cu zone în care să avem uşor exces faţă de media climatologică", a subliniat Elena Mateescu.
"Până atunci însă, până la jumătatea lunii aprilie, aşa cum arată informaţiile la acest moment, un semnal pentru valori de temperaturi în medie, pentru ambele săptămâni, uşor peste norme, şi un caracter deficitar al precipitaţiilor. Deşi vom avea 15-20 l/mp la acest sfârşit de săptămână, media lunii aprilie la nivelul întregii luni este în creştere faţă de luna martie.
Cert este că vineri vom actualiza pentru următoarele patru săptămâni, iar aceste estimări sunt actualizate în fiecare dimineaţă, prin prognozele pe termen foarte scurt şi mediu.
Ultimii ani au confirmat că 1 mai a adus o perioadă de vreme bună, astfel încât cred că şi câteva reprize uşoare de ploaie urmate de ore bune de soare nu cred că ne pot strica buna dispoziţie privind timpul liber şi faptul că ni-l petrecem în familie", a declarat Elena Mateescu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu