Vremea în ianuarie 2022. Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Foto Pexels
Foto Pexels

Prima luna din an vine cu vreme bună și temperaturi mai mari decât în mod obișnuit.  

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Va ploua și ninge puțin în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 3 – 10 ianuarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar și deficitar în cele sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 10 – 17 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunilie intracarpatice, dar local și în cele estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 17 – 24 ianuarie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 24 - 31 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor avea o tendință deficitară în toată țara.

Citește și: Românii vor avea acces la estimări meteorologice la nivel de UAT. Sorin Cheval: În câteva luni, punem totul la dispoziție

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Sorin Cheval, director de Meteorologie Aplicată în cadrul ANM, a vorbit despre un proiect ambițios al instituției.

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Sorin Cheval, director de Meteorologie Aplicată la ANM, a vorbit despre proiectul RO-Adapt, o strategia de pionierat în domeniul meteorologic din România:

„Aș menționa și un proiect național. Tot ce facem noi din punct de vedere științific, toate cercetările, ar trebui să aibă un impact. În acest sens, unul din instrumentele cele mai importante la nivel european, dar și global, e reprezentat existența unei strategii naționale de adaptare la schimbări climatice, dublată de un plan național de măsuri de adaptare la aceste schimbări. România are o strategie națională de adaptare, are și un plan de adaptare.

Totuși, acestea au cam expirat în ultimii 2 ani și acum e în curs de realizare RO-Adapt (Strategia Națională de Adaptare la Schimbări Climatice) în care ANM are, natural, un rol extrem de important. Facem pionierat, nu s-a făcut niciodată în România, iar pentru toți parametrii clasici există analize care acoperă întreg teritoriul național, pentru perioada 1961-2020, cu rezoluție la nivel de UAT. Toate UAT-urile au date meteorologice pentru această perioadă. În al doilea rând, aceste date sunt dublate și adaptate de un set de hărți, analize și statistici pentru fiecare sector cheie al României (...). Toate sectoarele au câte un set de indicatori calculat la nivel de UAT.

Toate aceste informații sunt disponibile prin acest proiect pentru viitoarele decenii. Până în 2030 vom pune la dispoziția publicului estimarea evoluției tuturor acestor parametrii la nivel de UAT. Omul dintr-un oarecare UAT va putea să știe care este estimarea numărului de zile cu ceață în acel UAT (...).

Toate acestea vor fi disponibile în câteva luni, ele fiind făcute până în 2100, pentru un scenariu moderat, dar și pentru un scenariu îngrijorător (worst-case scenario). Toate aceste produse sunt realizate în cadrul proiectului și sunt plătite de Statul Român. Ele vor fi disponibile gratuit într-o platformă (...). Este vorba de un site care va conține toate aceste informații și care vor fi actualizate periodic la un interval de ani. E un instrument pe care ANM, în misiunea ei de a proteja viața și bunurile, îl realizează și îl pune la dispoziția publicului, factorilor politici, agenților economici și mediului de afaceri. Este un interes foarte mare din partea mediului de afaceri.“, a precizat Sorin Cheval.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel