Potrivit meteorologilor, până joi, vremea este într-un proces de încălzire în toată țara. Maximele vor pleca de la 15 grade şi vor ajunge la 25 grade în sudul şi în sud-estul ţării. Treptat, instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată, iar de joi ploile cuprind majoritatea regiunilor.
Pentru miercuri, circulaţia atmosferică dinspre Marea Mediterană accentuează avansul aerului cald spre ţara noastră, însă instabilitatea atmosferică va fi şi ea mai accentuată. Norii se vor aduna temporar, mai ales peste regiunile vestice, unde local vor lăsa averse însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul ţării, cerul va fi variabil, şi doar izolat, după-amiază şi spre seară, vor fi posibile manifestări ale instabilităţii atmosferice. Temperaturile vor mai căştiga 3-4 grade, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime de la 13-15 grade în nordul litoralului, până la 25 grade în Lunca Dunării.
Vremea se mai încălzeşte şi în Capitală. Soarele destul de generos va aduce în termometre, la amiază, valori ca pentru un început de vară, de 24 de grade Celsius.
Joi, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării. În est şi în sud-est, maximele vor mai adăuga 1-2 grade la cele de miercuri şi doar în nord vor fi mai mici cu 1-2 grade, însă instabilitatea atmosferică se va manifesta în aproape toate regiunile. Mai ales în vest, în nord şi în centru, norii vor acoperi cerul mai toată ziua şi vor aduce ploi, îndeosebi averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului În celelalte regiuni, cerul se va înnora temporar, iar ploile de scurtă durată se vor manifesta pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor porni de la 16-17 grade în nordul Moldovei şi vor ajunge la 26 grade în sudul Munteniei, şi în Lunca Dunării.
Vremea va fi caldă şi în Capitală şi joi, cu maxime la limita unei zile de vară, 24-25 de grade la amiază. Vremea va fi şi instabilă, cu cer temporar noros şi averse trecătoare însoţite de descarcări electrice şi rafale de vânt.
Vineri, vremea devine şi mai neprietenoasă. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în toate regiunile şi vremea va începe să se răcească. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în majoritatea regiunilor, mai ales sub formă de aversă. Vom avea parte de tunete şi fulgere şi chiar răbufniri ale vântului. Maximele vor scădea chiar şi cu 4-6 grade în sudul ţării şi se vor situa între 14 grade în estul Transilvaniei şi cel mult 20 grade în sudul şi sud-vestul extrem al ţării.
În Bucureşti, vremea continuă să fie instabilă şi se va răci. Soarele are destul de puţine şanse să se arate printre nori şi temporar va ploua. Până la amiază, în termometre nu se adună mai mult de 19-20 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News