Elena Mateescu, director ANM, a spus cum va fi vremea săptămâna viitoare.
Ne confruntăm cu o încălzire anormală a vremii la acest început de februarie. Se vor înregistra și 20 de grade. Unde va fi atât de cald ne-a spus Elena Mateescu, director ANM, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN.
"Vorbim de o săptămână mai caldă decât în mod obișnuit în special în intervalul 5-12 februarie pentru că abaterile termice la nivelul temperaturii medii din această săptămână vor fi mai mari de 7-8 grade, ceea ce va însemna din punctul de vedere a ecartului valorilor zilnice de temperaturi, la nivelul maximelor în special, începând de joi avem valori între 10-16 grade în zona de sud a țării, vineri și sâmbătă de asemenea 16 grade, iar duminică, 11 februarie valori de 17-18 grade, local în sudul extrem chiar 19-20 de grade.
Până atunci însă vorbim de o vreme în general închisă astăzi în partea de sud și sud-est a țării. Este posibil să consemnăm precipitații sub formă de ninsoare la munte în Maramureș, în Transilvania, în nordul Moldovei, Banat și în Crișana, dar și intensificări ale vântului, asociate în special la munte cu rafale de 60-80 de kilometri pe oră în zona înaltă, iar în zonele mai joase de relief, 40-50 de kilometri pe oră.
La acest sfârșit de săptămână în mod deosebit vom avea valori ale temperaturilor maxime între 0 până la 10-12 grade și chiar și minime mai ridicate comparativ cu intervalul anterior. Dacă mâine dimineață contăm pe o minimă de -8 până la 0 grade, sfârșitul de săptămână va aduce inclusiv în Capitală o minimă de -2 până la 1 grade", a declarat Elena Mateescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu