Anul trecut, am avut Cod Roșu de viscol în aprilie.
Vremea se schimbă din următoarea săptămână. Deși temperaturile scad, acestea vor rămâne peste normalul perioadei. Totuși, va ploua semnificativ mai mult și, la munte, chiar va ninge. De altfel meteorologii au avertizat că aceasta este tendința.
Conform meteorologilor, experiența anilor trecuți au arătat tendința ca iernile să se prelungească până la jumătatea primăverii, fiind posibile fenomene de iarnă, de scurtă durată inclusiv în aprilie. În plus, în aprilie anul trecut am avut chiar Cod Roșu de viscol, cel mai puternic al sezonului 2022-2023, acesta fiind și motivul pentru care meteorologii nu mai spun sezon de iarnă, ci sezon rece, arată DCNewsTV (vezi declarația completă, mai multe informații și video aici).
Iată prognoza meteo pe o lună emisă de Administrația Națională de Meteorologie:
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu