Vremea se răceşte în toată ţara. Vezi aici prognoza pe trei zile

vreme
vreme

Presiunea atmosferică rămâne ridicată, dar nu se risipesc norii de ploaie. În vestul şi în sudul ţării plouă slab, iar la munte cad precipitaţii mixte. În celelalte regiuni iese şi soarele. Vântul suflă mai tare în sud. La amiază sunt între 8 şi 16 grade.

În Capitală, sunt nori şi luni, iar în prima parte a zilei sunt şanse să cadă şi câţiva stropi de ploaie. Spre prânz norii se mai risipesc, dar temperatura rămâne scăzută pentru această dată: la amiază nu vor fi mai mult de 11, 12 grade, informează Realitatea.

E vreme de toamnă rece la munte, iar stratul de nori destul de gros. Prognoza anunţă precipitaţii mixte doar pe arii restrânse, îndeosebi la înălţimi mari, în masivele din sud şi din sud-vest, iar vântul suflă mai alert pe creste şi sporeşte senzaţia de frig. Temperaturile maxime mai scad uşor.

Marţi, norii de ploaie se mută în regiunile extracarpatice din est şi sud-est, iar la munte mai cad precipitaţii mixte. În sud-vest şi în interiorul arcului carpatic vremea e mai frumoasă, cu cer variabil, dar va fi ceaţă dimineaţa, pe arii restrânse, în centrul ţării. Vântul suflă cu intensificări în Banat şi pe litoral. Maximele zilei se vor situa între 8 şi 17 grade, cu cele mai mari valori în vest.

În Capitală soarele rămâne dincolo de nori o bună parte a zilei. Nu plouă însă, iar vântul suflă cel mult moderat. La amiază e o puţin mai cald decât luni, vorbim despre maxime de 13, 14 grade.

Miercuri, vremea se mai îndreaptă. Doar prin sud mai rămân nori cât să lase şi câteva picături de ploaie. În celelalte regiuni, pe arii restrânse, ziua începe cu ceaţă, apoi soarele de toamnă înviorează atmosfera. Maximele prognozate de meteorologi sunt cuprinse între 7 şi 17 grade, dar vor scădea uşor temperaturile în sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel