Meteorologul Elena Corduneanu a spus cum va fi vremea în acest weekend.
Meteorologul Elena Corduneanu a spus cum va fi vremea în acest weekend. Potrivit acesteia, cele mai ridicate temperaturi vor fi înregistrate în zonele de deal. Vom avea parte de vreme frumoasă și la munte, iar în Capitală am putea avea burniță.
"Noaptea și dimineața e rece. Au fost -7 grade în depresiuni, valori termice negative în mare parte din țară, dar nu mult sub 0, -2, -3 grade, sigur că ai curățat parbrizul de gheață, o să mai fie. Una peste alta în zilele următoare e o vreme destul de cumsecade, în sensul că iată imaginile satelitare ne arată că semnele noroase majore sunt departe de noi, deci nu vom avea nori și precipitații, ploi semnificative. Tot ce vom avea vor fi niște nori joși și ceață, în special dimineața, începând de mâine, dar în special sâmbătă și duminică, iar între regiunile țării sudul și estul vor fi cele mai vizate de aceste fenomene. Adică sâmbătă și duminică chiar putem să vorbim de o vreme în general închisă în regiunile extracarpatice din cauza acestor nori joși și a ceții, care pot să persiste și toată ziua în unele locuri și din care poate să cadă burniță.
Aici temperaturile vor rămâne micuțe, modeste, putem vorbi de o vreme rece, dar în restul țării și în special la înălțime, în zonele de deal și de munte o să fie o splendoare de vreme, adică o să fie mult soare și o să fie chiar cald. Valorile cele mai mari de temperatură le așteptăm în zonele de deal, nu la șes. Și la munte mari, dar bine, nu se vor compara valorile de la munte, de la Vârful Omu cu cele de la Târgoviște. Normal că va fi mai cald la Târgoviște, putem să avem și 18 grade în zonele de deal. Putem să zicem că este caldă vremea pentru această vreme pentru că normal ar trebui să ne oprim pe la 12-13 grade. Totuși, în zonele cu ceață consistentă și în nord putem să avem valori și de sub 10 grade. În Capitală, de pildă, și aici o să fie închis sâmbătă și duminică, în jur de 10-11 grade și cam fără soare, și un pic de burniță.", a declarat meteorologul Elena Corduneanu la Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News