Vremea se schimbă radical după temperaturile care au scăzut până la -30 de grade.
Nu ar fi exclus să trecem la haine de primăvară, după perioada geroasă cu care ne-am confruntat săptămâna trecută. După ce în România au fost înregistrate și -30 de grade, vremea pare să se încălzească treptat. Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat în cadrul unei intervenții în direct la Realitatea Plus cum va fi vremea astăzi, dar și în zilele următoare.
"Este Cod Galben de vânt. Vremea va fi din ce în ce mai frumoasă în zilele ce urmează, iar precipitații aproape că nu se vor mai consemna până spre sfârșitul săptămânii. Vorbim despre intensificări ale vântului ce se vor semnala pe parcursul zilei de astăzi și în prima parte a nopții care urmează, în zona Moldovei, rafale de 55-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse de 70-75 de kilometri pe oră. De altfel, pe același interval avem intensificări ale vântului și în zona Carpaților Meridionali și de curbură, cu rafale de peste 90-100 de kilometri pe oră. Acolo însă avem un strat de zăpadă consistent, putem vorbi despre.
Spuneam că vremea se va ameliora, se va încălzi treptat, va fi din ce în ce mai frumoasă, cu temperaturi care vor depăși chiar mult normele perioadei, atât ziua, cât și noaptea, pentru că dacă vom mai avea temperaturi ușor negative în următoarele nopți, ne așteptăm ca spre sfârșitul săptămânii, vineri noapte, sâmbătă noapte, temperaturile minime să devină pozitive în toată țara, iar maximele să atingă valori de 10 și ușor peste 10 grade, în mod deosebit în jumătatea de sud a teritoriului. Vântul va mai prezenta intensificări în mod deosebit în zonele montane, acolo unde, de altfel, se va menține stratul de zăpadă, chiar dacă se va încălzi treptat și acolo.
În Capitală vorbim despre o vreme în general frumoasă și din ce în ce mai caldă, cu temperaturi maxime ce vor urca treptat. Dacă astăzi vorbim despre 8-9 grade, în zilele următoare vorbim despre 10 și peste 10 grade și în zona Capitalei, iar minimele, la fel, din ce în ce mai ridicate, ușor negative în primele nopți, iar spre finalul săptămânii vor fi pozitive", a explicat Alina Șerban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu