Vremea este deja rece și caracterizată de ploi în nordul țării, iar duminică acest front atmosferic va cuprinde toată țara. Vor fi chiar și ninsori.
”Dacă ne-am bucurat în ultimele două zile de o vreme frumoasă și temperaturi ce au caracterizat o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, am avut valori termice de peste 20 de grade în mare parte din țară, până la 25 - 26 de grade în regiunile din sudul teritoriului, vremea se va schimba semnificativ în orele următoare, cu un front atmosferic rece pe care-l regăsim deja, la momentul acesta, în extremitatea de nord-vest a teritoriului. Va traversa țara noastră de la nord-vest către sud-est. Va determina apariția precipitațiilor, pe parcursul zilei de astăzi, în jumătatea de nord a teritoriului, unde vom avea fenomene specifice instabilității atmosferice, acest lucru însemnând averse și descărcări electrice, pe de altă parte și o scădere a valorilor termice, astăzi, tot în jumătatea de nord a teritoriului, astfel încât dacă ieri, în acele zone, am înregistrat temperaturi de 20 și peste 20 de grade, astăzi, temperaturile vor porni de la 10-11 grade până la cel mult 15-16 grade.
Însă, în jumătatea sudică a țării, astăzi vor fi temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, soarele multă vreme pe cer, ne așteptăm la valori termice asemănătoare cu cele de ieri, 25 - 26 de grade.
Acest front atmosferic se va deplasa treptat și-l vom regăsi mâine și-n jumătatea sudică prin precipitații, dar și prin scăderea semnificativă a valorilor termice. Mâine va ploua în sud, în centru, în est, temperaturile vor fi foarte coborâte, cu valori, în marea lor majoritate, de temperaturi maxime, de la 8-9 până la cel mult 14-15 grade și ne așteptăm ca cele mai ridicate valori să se înregistreze în regiunile vestice. Și vântul va prezenta intensificări, atât astăzi, cât și mâine, local și temporar cam în toate zonele, cu rafale de 45 - 55 km/h, izolat peste 60 de km/h.
La munte, precipitațiile se vor transforma treptat în cadrul acestei răciri progresive. Astăzi, în nordul Carpaților Orientali, vom avea lapoviță și ninsoare, spre seară, la noapte, și mai ales pe parcursul zilei de mâine, va ninge cam în toate zonele montane, se va depune un strat nou de zăpadă, pe alocuri chiar mai consistent, cu precădere în zona montană înaltă, acolo unde și vântul va prezenta intensificări, cu rafale de peste 65 - 70 de km/h.
Schimbarea vremii va persista și-n primele două zile ale săptămânii viitoare, se va menține deosebit de rece” anunțat meteorologul ANM, Alina Șerban, la Antena 3.
De astăzi, de la ora 12:00, până luni, la ora 10:00, este în vigoare și o alertă meteo emisă de ANM de intensificări temporare ale vântului, ninsori la munte, vreme în răcire accentuată.
”În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45...55 km/h, iar izolat peste 60 km/h. Va ploua în toate regiunile și pe arii restrânse, în sudul și sud-estul țării, se vor acumula cantități de peste 15...20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (16 aprilie) vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică.
La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăși 65...70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică (17 aprilie), vremea va fi deosebit de rece în toată țara.” anunță ANM.
Pentru Capitală, de astăzi, de la ora 12:00, până duminică dimineață, la ora 09:00, ANM anunță: ”Vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări din orele serii și pe parcursul nopții, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze de 40...45 km/h. Temperatura maximă va fi de 22...24 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade.”
De duminică, de la ora 09:00, până luni, la ora 10:00, meteorologii anunță pentru Capitală: ”Vremea se va răci accentuat față de ziua precedentă, astfel că valorile termice diurne se vor situa cu mult sub mediile multianuale. Cerul va fi noros și va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu