Temperaturile încep să scadă, iar ploile se vor extinde în mare parte din ţară.
Publicitate
Luni, 3 octombrie, potrivit ANM, valorile termice vor continua să scadă în regiunile sud-estice, iar la nivelul întregii ţări se vor situa în marea lor majoritate în jurul celor specifice perioadei. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, în special în sud-est. Și la București, temperaturile vor scădea și se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice.
Marți, 4 octombrie, conform meteorologilor, vremea va deveni mai rece decât ar fi normal la această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări și, mai ales ziua, va ploua temporar în majoritatea zonelor, pe arii extinse la deal şi la munte, în centru şi în sud-est şi pe alocuri în restul teritoriului. Vor fi şi averse, iar în regiunile sudice vor mai fi posibile descărcări electrice. În București, meteorologii anunță vreme răcoroasă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat.
Gabriela Băncilă avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.
„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă.
„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.
Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu