Vremea se va răci uşor. Înnorările se vor extinde, iar precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând dinspre sud-vestul teritoriului. În Banat, Oltenia şi Muntenia vor fi ploi şi lapoviţe, care treptat se vor transforma în ninsori.
În Transilvania şi Moldova şi pe arii restrânse în Crişana şi Maramureş vor fi mai ales ninsori, iar în Dobrogea vor predomina ploile. Vor fi condiţii de polei. În zona montană va ninge. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări noaptea în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad, uşor mai ridicate pe litoral, până în jur de 3 grade.
La Bucureşti, vremea se va răci uşor. Cerul se va înnora iar spre seară şi noaptea, vor cădea precipitaţii, la început sub formă de ploaie, care se va transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica în a doua parte a intervalului. Vor fi condiţii de polei. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă în jur de 0 grade
Miercuri, în ţară, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge în sudul şi estul ţării şi local în centru. În prima parte a zilei pe litoral vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie şi condiţii de polei. În Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi al Olteniei vântul va prezenta intensificări susţinute şi temporar va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu