Urmează un weekend cu temperaturi ridicate.
ANM, prognoza meteo în weekend: Vremea se anunță capricioasă în următoarele zile. Vor fi ploi, vânt puternic, dar și temperaturi ridicate.
Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat că vremea se schimbă, iar maximele se vor apropia de normele specifice datei din calendar. ”Minimele vor fi cuprinse între -4 până la 6 grade, în următoarele două dimineți, vor fi ploi în Crișana, în Maramureș, în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, cantități de peste 20 - 30 de litri pe metru pătrat și intensificări ale vântului mai ales pe creste de peste 80 - 90 de kilometri pe oră, iar în restul zonelor viteze 45 - 55 de kilometri pe oră. Din 25 februarie, de sâmbătă, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, este posibil să consemnăm valori de 19 - 20 de grade în sud-estul țării. Și în weekend vor fi cantități de precipitații în special în zona montană, dar și-n partea de nord a țării, de peste 25 - 30 de l/mp. În Capitală, sâmbătă și duminică, vremea va fi maxime de 17 grade Celsius, valoarea cu peste 10 grade peste ceea ce ar fi normal la această dată” a spus Elena Mateescu, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News