Vulcanul Fuego din Guatemala a intrat din nou în activitate, după patru luni.
Vulcanul Fuego, situat la o distanţă de aproximativ 35 de kilometri faţă de capitala statului Guatemala, a reintrat într-o fază activă vineri, eliberând jeturi de lavă, la patru luni după o puternică erupţie care a făcut 190 de victime, au anunţat autorităţile locale, citate de Reuters.
Această reactivare a vulcanului ar putea genera noi scurgeri piroclastice, de acelaşi tip cu cele din luna iunie, care au făcut 190 de morţi şi 238 de dispăruţi, a declarat pentru presă David de Leon, purtătorul de cuvânt al Coordonatorului Naţional pentru Reducerea Catastrofelor (CONRED) din Guatemala.
Evacuarea populației, așteptată
Vulcanul Fuego, ce are o altitudine de 3.763 de metri, a reintrat în activitate joi seară, prezentând o intensificare a zgomotelor şi a incandescenţei prezente la nivelul craterului său. Vineri dimineaţă, o nouă fază eruptivă a debutat cu scurgeri de lavă, potrivit Institutului de vulcanologie din această ţară.
Deocamdată, nu a fost ordonată o evacuare imediată a populaţiei, a precizat purtătorul de cuvânt al CONRED, însă, 'ţinând cont de comportamentul vulcanului, anumite comunităţi ar putea decide să îşi evacueze locuitorii spre zone sigure'. În plus faţă de Fuego, alţi doi vulcani activi există în Guatemala - Santiaguito şi Pacaya.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu