Ionuț Vulpescu face o solicitare urgentă pentru Ministerul Culturii, în contextul pandemiei de COVID-19.
"Propun dezvoltarea unui fond de urgență pentru cultură, a unui sistem de asigurare socială și protecție pentru artiști și a unui fond de pensii pentru operatorii culturali independenți
E important să nu facem din gestionarea relansării sectorului cultural o „treabă românească”, în sens peiorativ. În mod cinic, redeschiderea librăriilor și muzeelor a fost luată în calcul după redeschiderea hipermarketurilor și numai sub condiția ca spațiul librăriilor, de pildă, să fie proporțional cu cel al unui hipermarket. România alunecă în programul „culturii de după mall”. Pentru întoarcerea societății la normalitate, teatrele, nu terasele, trebuie să reprezinte expresia libertății și creativității noastre. Or, un asemenea spirit al normalității se construiește prin cultura pe care guvernarea o împinge după HoReCa", susține senatorul Ionuț Vulpescu.
"Ce a făcut însă Ministerul Culturii pentru a stimula competivitatea și continuitatea actului cultural în perioada pandemiei? A lansat programul Access Online, prin care au fost finanțate 270 de proiecte din 600 depuse, 330 fiind considerate neeligibile pentru că aplicanții nu au depus și un dosar fizic, în plină pandemie. De altfel, chiar Ministrul Culturii a recunoscut că exista o ambiguitate normativă cu privire la caracterul obligatoriu al depunerii aplicației de finanțare și în format letric, și cu toate acestea, programul a fost calificat drept un „real succes”. Pe fondul acestor derapaje, activismul artistic pentru diferite cauze sociale s-a transformat în activism pentru sustenabilitatea culturii. Voluntar, artiștii s-au coalizat dezvoltând propuneri pentru relansarea sectorului cultural, toate convergând către nevoia clară de a dezvolta un fond de urgență pentru cultură", a completat el.
"Insist că în perioada imediat următoare aceste trei măsuri vor avea capacitatea de a scoate lumea artiștilor din sfera grupurilor vulnerabile financiar în situații de criză:
1. Dezvoltarea fondului de urgență al culturii pentru constituirea pachetelor de sprijin financiar alocate operatorilor culturali, prin proiectarea granturilor de salvgardare, stimulentelor financiare și liniilor adiționale de finanțare în mod diferențiat;
2. Realizarea unui sistem de protecție și asigurare socială a artiștilor;
3. Dezvoltarea unui fond de pensii pentru operatorii culturali independenți", a încheiat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu