Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu critică prezența politicului în viețile românilor chiar și în timpul vacanțelor.
"Unul dintre simptomele anormalității sub semnul căreia, din păcate, trăim este prezența excesivă, în toate aspectele vieții noastre, a politicului. Nu a politicii, adică a guvernării discrete și eficiente, în interesul cetățenilor. Ci a politicului: dezbateri sterile, confuze, contradictorii și, mai ales, guturale. O imensă zarvă a nimicului, până la urmă, care vrea să ne acopere gândurile, să ne domine viața.
Poate că de vină este oboseala acumulată în ultimele luni. Sau probleme cât se poate de concrete care nu fac însă obiectul unei postări. Dar mă gândesc că, în Occident, chiar în toiul celor mai mari crize politice, vacanța e vacanță. E un drept al tuturor cetățenilor, un timp al reflecției, cum spuneam, al meditației, al lecturii, al visării, al "frumuseții uitate a vieții", cum ar spune Andrei Pleșu. La noi, până și vacanța e politizată, demonizată, pusă la index, tratată ca un soi de anomalie. Omul imaginat de cei care ne oferă zi de zi zarva nimicului este un soi de monstru fără suflet, fără nevoi umane.
E, repet, un sindrom al anormalității profunde în care trăim și al eșecului promisiunii că la normalitate se ajunge prin perpetua schimbare a politicului. Nu, normalitatea este mai mult decât o schimbare de regim. Este o schimbare radicală de valori și de atitudini, de relații între oameni. La care chiar putem medita în vacanță. Dacă binevoim să ne facem această minusculă concesie, și să ne-o permitem," a scris Ionuț Vulpescu pe contul său de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News