Wall Street, bursa de la New York, cea mai mare la nivel mondial în funcţie de valoarea de piaţă a companiilor listate, înregistrează scăderi abrupte la puţin timp de la şedinţa de tranzacţionare de joi, declin determinat în mare parte de acţiunile din tehnologie.
La ora 18:00 (ora României), bursa americană înregistra un declin de 3,4% prin prisma indicelui S&P 500 şi de aproape 5% prin prisma Nasdaq, arată datele agregate de ZF. Dow Jones s-a depreciat cu 2,6%, potrivit Marketwatch.
„Numărul americanilor care solicită ajutor de şomaj a scăzut la 881.000, în scădere de la 1 milion în săptămâna precedentă. Între timp, S&P 500 şi Nasdaq se tranzacţionează în scădere pe măsură ce raliul companiilor de tehnologie pierde putere. Acţiunile Apple Inc, Adobe Inc, Nvidia Corp şi Netflix, care au crescut cu peste 70% anul acesta, au scăzut între 1,4% şi 2,3% în tranzacţionarea premarket”, se arată într-un raport al XTB România.
Pe măsură ce vânzările acţiunilor din tehnologie accelerează, ca urmare a creşterii preţului de la începutul anului, de exemplu 70% pentru Apple, care înregistrează acum o scădere de 7%, impactul se resimte şi la principalii indici bursieri americani. Şi alte acţiuni cu evoluții consistente în 2020 se depreciază joi: 8% pentru Tesla, 5% pentru Amazon, 12% pentru Zoom.
Acţiunile Tesla au suferit o lovitură după ce cel mai mare acţionar al său, Baillie Gifford, şi-a redus participaţia de la 6,32% la mai puţin de 5%. Compania de investiţii a explicat că a luat măsurile din cauza restricţiilor de portofoliu după ce recentul raliu al acţiunilor Tesla a mărit procentul global din deţinerile companiei, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu