„Cred că viaţa noatră publică, socială, ar fi fost mult mai sănătoasă. Să se facă oricând (desecretizarea – n.r.), e firesc să ştim cine mai e în viaţa publică, economică, ce sfori trage, ce pârghii de influenţă deţine. Tare mi-ar fi plăcut să ştiu acum 23 de ani lucrurile acestea. (...) S-ar putea, după ce se va desecretiza, ca oamenii să înţeleagă cine sunt cei din top 300, top 500, care le conduc afacerile în judeţ şi au influenţă înzona politică. Poate atunci oamenii vor înţelege, nu ştiu dacă îi va încălzi, dar e bine măcar pentru curăţenia sufletească să ştie”, a declarat Weber, vineri seara, la Digi24.
Invitat la aceeaşi emisiunea, europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, a comentat declaraţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora şeful statului a cerut desecretizarea acestei arhive, nu însă şi premierul. „Este posibil ca, preşedintele, anticipând că va primi acordul CSAT să fi cerut deja şi SIE să predea arhiva şi CNSAS să înceapă investigarea. Chiar şi aşa, nu poţi să dai ordine, a spus: predaţi şi celorlalţi: cercetaţi. De ce mai e nevoie de hotărârea CSAT? Doar să faci o acuză că premierul s-a opus”, a afirmat social-democratul. Prim-ministrul Victor Ponta a răspuns acuzaţiilor lui Traian Băsescu, spunând că nu a dorit discutarea subiectului arhivelor Dunărea, pentru că nu era pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu