Europarlamentarul liberal, Renate Weber, consideră "inadmisibil' ca un condamnat, indiferent cum îl cheamă, să rămână după gratii până la judecarea recursului procurorilor, după ce un condamnat a decis eliberarea acestuia. "Cine e mai tare în sistemul juridic românesc, judecătorul sau procurorul?", s-a întrebat, miercuri la RFI, Weber, aluzie la eliberarea fostului premier Adrian Năstase din penitenciarul Jilava.
Renate Weber a comentat cazul Adrian Năstase, după ce Judecătoria Sectorului 4 a decis marţi că fostul premier poate fi eliberat înainte de termen, dar DNA a făcut recurs, motiv pentru care Năstase a fost reîncarcerat.
"Nu mă interesează numele persoanei cu privire la eliberarea căreia s-a discutat, chiar nu mă interesează, este o chestiune de principiu. Discutăm de independenţa judecătorească, discutăm de autoritatea judecătorului. Observ că în România avem legislaţia anilor comunişti, în care o decizie a unui judecător nu este pusă imediat în practică. Declararea recursului de către un procuror face ca persoana respectivă, repet, indiferent de nume, să continue să rămână în închisoare. Deci cine e mai tare în sistemul juridic românesc, judecătorul sau procurorul?", s-a întrebat eurodeputatul liberal.
Este "inadmisibil" că decizia de eliberare nu a fost aplicată imediat, a criticat Renate Weber: "Indiferent cine, poate să-l cheme Mirciulică, poate să-l cheme Gheorghiţă, nu mă interesează cum îl cheamă, chiar nu mă refer la cazul Adrian Năstase, dar este inadmisibil să am în ţara aceasta în 2013 o legislaţie, în care judecătorul să spună da, te pun în libertate şi stai să vezi că de fapt te pun în libertate, dar depinde de ce face Parchetul. Nu! Aşa ceva nu există! Se pune în libertate persoana, iar dacă după aia, instanţa superioară, de recurs constată că de fapt nu trebuia, persoana este reîncarcerată. Aşa se întâmplă în lumea în care statul de drept şi puterea judecătorească înseamnă ceva. Mă tem că România încă nu este acolo".
Adrina Năstase nu poate fi eliberat decât după judecarea recursului procurorilor de către Tribunalul Bucureşti.
Dacă Tribunalul va menţine decizia Judecătoriei Sectorului 4, fostul premier, condamnat pentru corupţie în dosarul "Trofeul Calităţii", va fi pus în libertate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu