What's Up, primul mesaj după scandalul cu poliția

What's Up a postat primul mesaj după scandalul cu poliția. Iată ce a scris artistul.

Alegeri prezidentiale 2024

După ce a fost încătușat în urmă cu o săptămână, What's Up a postat primul mesaj pe contul personal de Instagram în care a mărturisit că a citit câteva dintre articole despre ceea ce s-a întâmplat și că totul este o exagerare. 

”Am citit azi pentru prima oară de când s-a produs nefericitul incident, 2-3 articole despre mine și mi s-a părut că multora le place să vorbească, să înflorească, să exagereze, să informeze audiența într-o formă mincinoasă, ireală.

Nici n-am bătut fata și nici la penitenciar nu sunt și nici n-o să fiu pentru că n-am făcut nimic atât de grav. DA AM VORBIT MULT, TARE ȘI PROST, îmi pare sincer rău, puteam la 30 de ani ai mei să fiu mai calm, dar n-am reușit, în capul meu era un haos organizat format din frustrări. ÎMI PARE SINCER RĂU PENTRU FURIA MEA VERBALĂ, restul a fost o nuVelă inventată de câțiva oameni DIN presă de dragul ineditului. Măcar am văzut cine îmi este alături sincer în industria asta", a scris What's Up, pe contul de Instagram.

 
 
 
View this post on Instagram

M-am întâlnit cu fratele Killa pe la studio! @globalrecords #workingharddaybyday ...................................................... p.s. am citit azi pentru prima oară de când s-a produs nefericitul incident 2-3 articole despre mine si mi s-a parut ca multora le place sa vorbeasca, sa inflorească să exagereze, să informeze audiența într-o forma mincinoasă, ireală. ->nici n-am bătut fata si nici la penitenciar nu sunt si nici n-o sa fiu pentru că n-am făcut nimic atât de grav. (DA AM VORBIT MULT , TARE SI PROST , îmi pare sincer rău, puteam la 30 de ani ai mei să fiu mai calm, dar n-am reusit , in capul meu era un haos organizat format din frustrari. ÎMI PARE SINCER RĂU PENTRU FURIA MEA VERBALĂ, restul a fost o nuVelă inventată de câțiva oameni DIN presă de dragul ineditului -> măcar am văzut cine imi este alături sincer în industria asta. ...................................... @2pac #onlygodcanjudgeme pt. că el știe realitatea. (mulți vorbesc puțini cunosc) UNORA NU LE PASĂ DE RĂUL GRATUIT oferit altora ./. KARMA nu iartă pe nimeni ????NUMA BINE TUTUROR FRATELE WHATZY VA IUBEȘTE. Mulțumesc celor ce mi-au fost alături în perioada grea ce tocmai am depașit-o! Cel puțin sufletește sunt foarte bine însfarșit după cel mai greu an din viața mea, în mai puțin de 15 zile ADÌO 2019. ÎN REST SUNT BINE -> stau foarte mult timp in studio în ultima vreme și pregatesc muzica pentru 2020. NUMA BINE TUTUROR!

A post shared by What's UP (@whatsup_uasap) onDec 17, 2019 at 11:55am PST

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel