Whatsapp și Messenger ar putea fi interceptate de anchetatori. Proiectul de lege, adoptat de Guvernul Cîțu cu 3 zile înainte de a fi demis

Whatsapp și Messenger ar putea fi interceptate de anchetatori. Proiectul de lege, adoptat de Guvernul Cîțu cu 3 zile înainte de a fi demis / Foto: Pixabay
Whatsapp și Messenger ar putea fi interceptate de anchetatori. Proiectul de lege, adoptat de Guvernul Cîțu cu 3 zile înainte de a fi demis / Foto: Pixabay

Whatsapp și Messenger ar putea fi interceptate de anchetatori, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvernul Cîțu.

Whatsapp și Messenger ar putea fi interceptate de anchetatori, scrie Alba24.ro. Guvernul Cîțu a adoptat cu 3 zile înainte de a fi demis în Parlament un proiect de lege în care a fost introdus un articol care lărgește spectrul interceptării comunicațiilor electronice.

Articolul ar viza inclusiv accesul la datele de trafic, date de conținut și la „conținutul comunicațiilor criptate tranzitate” prin rețelele operatorilor de comunicații, a semnalat joi Bogdan Manolea, jurist specializat în legislația internetului și director executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet.

„Deși directiva trebuia transpusă până pe 21 decembrie 2020, a zăcut undeva prin Guvern aproape un an până când a plecat USR din coaliție. Apoi, cu doar 3 zile înainte să fie demis (coincidență sau nu?!?), Guvernul Cîțu îl adoptă dintr-o dată în ultima ședință de guvern. Pe urmă intră în circuitul parlamentar, iar la Camera Deputaților trece ca prin brânză și este adoptat pe 7 decembrie 2021.

Doar că între varianta din dezbatere publică și cea adoptată de guvern apare o nouă adăugire în motivație numită „Schimbări legislative relevante pentru domeniul securităţii naţionale” (sic!), două definiții (scrise evident de persoane care nu au lucrat în domeniu, după formulările absolut improprii) și art 10^2 inserat într-o zonă care n-are nimic de a face cu subiectul celorlalte 299 de pagini”, scrie juristul Bogdan Manolea.

VEZI ȘI: WhatsApp ți-ar putea închide definitiv contul dacă faci această greșeală. Aplicațiile pe care ar trebui să eviți să ți le instalezi

Bogdan Manolea: Profund nedemocratic

Textul noului articol introdus în proiectul de lege de Guvernul Cîțu „lărgește mult spectrul de acțiuni de interceptări și acces, pe care CPP nu le prevede”, spune Manolea, care prezintă două exemple: accesul la conţinutul comunicaţiilor criptate tranzitate în reţelele proprii și permisiunea în cazul furnizorilor de servicii de găzduire a accesului la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente.

"Vrei acces la documentația unui jurnalist? Nu accesezi redacția, ci serviciul de găzduire al redacției. Oricum presa era la amenințări de „securitate națională”, nu? Capisci?”, mai scrie juristul Bogdan Manolea.

Acesta atenționează că este „profund nedemocratic să propui astfel de soluții legislative de interceptare a comunicațiilor pe ușa din dos, evitând orice dezbatere publică”.

Ce spune Florin Cîțu

„Este Codul comunicaţiilor. Este nevoie de acest proiect de lege pentru a demara licitaţiile 5G. Toate avizele au fost primite, inclusiv avizul CSAT care este un aviz foarte important. În Parlamentul României, dacă în comisii se descoperă că există diferenţe faţă de Codul de procedură penală, bineînţeles că acestea pot fi corectate. Nu sunt specialist.

Vom merge la comisiile de specialitate şi vom vedea. Pentru mine era important să avem avizul CSAT şi să avem toată procedura legal respectată. Varianta care a venit acolo a fost avizată de CSAT. Eu cred că cei de la CSAT ştiu mai bine”, a declarat Florin Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel