Wikileaks: Dmitri Medvedev i-a chemat la o întrevedere pe Vladimir Voronin şi Marian Lupu în 2009

voronin-lupu
voronin-lupu

Preşedintele rus Dmitri Medvedev i-a invitat pe Marian Lupu şi Vladimir Voronin, la 16 noiembrie 2009, la o discuţie, conform unei note Wikileaks.

Cei trei urmau să discute modalitatea de alegere a preşedintelui Republicii Moldova. Într-una din versiuni, Partidul Comuniştilor, în frunte cu Vladimir Voronin, ar fi urmat să voteze cu democratul Marian Lupu şi apoi să rămână în opoziţie. În schimb, liderul PCRM primea postul de secretar executiv al Comunităţii Statelor Independente, informează Antena 3.

Scenariul s-ar fi derulat fără ca partenerii de coaliţie ai lui Lupu să ştie, lucru care i-a nemulţumit pe liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat. Mai mult, acesta şi-ar fi exprimat îngrijorarea că în cazul în care la întrevederea de la Moscova se va ajunge la un acord, Lupu l-ar putea demite din funcţia de premier.

Deocamdată nu se ştie dacă această întrevedere a mai avut loc, dar Lupu şi Voronin au fost, într-adevăr plecaţi de mai multe ori în deplasări neoficiale.

Într-o altă notă, datată 3 decembrie, Voronin ar fi povestit ambasadorului SUA despre relaţiile sale cu Marian Lupu. Lidrul comuniştilor spunea că liderul democraţilor beneficiază de sprijinul partidului Rusia Unită, partid condus de premierul Rusiei, Vladimir Putin.

Chiar dacă în public liderul comuniştilor l-a acuzat pe Lupu de trădare, în faţa ambasadorului american, Voronin a avut numai cuvinte bune la adresa fostului său coleg de partid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel