Companii din Germania, Cehia, Belgia, Danemarca, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Spania şi Suedia au contribuit la dezvoltarea programului nuclear iranian, arată documente diplomatice americane obţinute de WikiLeaks şi dezvăluite de publicaţia online EUObserver.
Potrivit documentelor, publicate iniţial de ziarul norvegian Aftenposten, următoarele companii au contribuit, cu bună-ştiinţă sau nu, la dezvoltarea programului nuclear iranian: compania belgiană George Forrest International, Kosovit (Cehia), Den Danske Bank (Danemarca), Brabender, Deutsche Bank, Mahr, Oerlikon şi Siemens (Germania), o companie din Grecia, Sulzer Eldim (Olanda), Maquinaria (Spania), Nordea Bank, Skandinaviska Enskilda Banken şi Svenska Handelsbanken (Suedia), informează Mediafax.
De asemenea, documentele menţionează şi instituţii bancare britanice precum Bank of China International, British Arab Commercial Bank, Havin Bank, HSBC Bank, Lloyds TSB Bank, Melli Bank, Moscow Narodny Bank şi National Bank of Egypt International.
"Olandezii sunt preocupaţi că firma germană Siemens va continua să exporte rotoare în Iran", se arată într-o telegramă diplomatică din iulie 2009.
Un mesaj din august 2009 arată că firma George Forrest International (GFI) ar putea fi un intermediar între Iran şi o companie canadiană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News