WikiLeaks: Franţa este campioană la spionaj industrial în Europa

wikileaks
wikileaks

Franţa, mai mult decât China şi Rusia, este ţara cea mai activă în materie de spionaj industrial asupra aliaţilor săi europeni, a anunţat marţi cotidianul norvegian Aftonposten, în baza telegramelor diplomatice obţinute de WikiLeaks, relatează AFP.

„Spionajul francez este atât de extins, încât pagubele (pe care le provoacă) economiei germane, în totalitatea lor, sunt mai importante decât pagubele provocate de China sau Rusia“, se arată într-o telegramă nedatată a Ambasadei Statelor Unite la Berlin, citată de Mediafax.

Aftenposten, care a obţinut prin mijloace necunoscute, în decembrie, toate cele 250.000 de documente diplomatice ale WikiLeaks, reproduce, de asemenea, în norvegiană, declaraţiile în acest sens ale patronului unui grup german, citat într-o notă a Ambasadei.

„Franţa este Imperiul Răului în ceea ce priveşte furtul tehnologiilor, iar Germania ştie acest lucru“, ar fi declarat, în octombrie 2009, Berry Smutny, directorul general al unei mici companii producătoare de sateliţi, OHB Technology.

OHB Technology a devnit cunoscută public în ianuarie 2010, când a câştigat, în faţa Astrium, o filială a gigantului EADS, un contract pentru construirea mai multor sateliţi destinaţi programului de navigaţie Galileo, viitorul GPS european.

Aftenposten a dezvăluit, luni, o concurenţă franco-germană în materie de sateliţi de spionaj.

Potrivit notelor obţinute de WikiLeaks, Germania încearcă să dezvolte, cu ajutorul Statelor Unite, propriul său program de sateliţi de observaţie optică (HiROS), în pofida obiecţiilor Franţei, care conduce eforturile europene în acest domeniu, cu sateliţii Helios.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel