WikiLeaks: Informațiile de pe iPhone, BlackBerry sau Gmail, vândute de companii guvernelor

Alegeri prezidentiale 2024

WikiLeaks și-a reluat activitatea de a dezvălui informații scandaloase, publicând un nou set de informații despre companiile care vând guvernelor, inclusiv dictaturilor, tehnică pentru spionarea cetăţenilor.

wikileaksDocumente au fost grupate în dosarul "Spyfiles" și arată cum îşi spionează guvernele cetăţenii, mulţumită tehnologiilor furnizate de firme specializate. Fondatorul organizaţiei WikiLeaks, Julian Assange, a anunţat publicarea a sute de documente provenind de la 160 de companii din 25 de ţări, specializate în supravegherea şi interceptarea telecomunicaţiilor. O parte importantă a acestor documente a fost deja publicată de Wall Street Journal, transmite realitatea.net.

“Publicăm astăzi peste 287 de dosare care arată realitatea unei industrii de supraveghere la scară mare – o industrie care vinde echipamente atât democraţiilor, cât şi dictaturilor pentru a spiona populaţii întregi“, a declarat fondatorul WikiLeaks la Londra.

În paralel, site-ul Owni.fr a dezvăluit în parteneriat cu WikiLeaks aproximativ 1.100 de documente provenind de la companii, între care o firmă franceză, Amesys, care a făcut afaceri cu regimul fostului lider libian Muammar Kadhafi. E-mailurile a şapte opozanţi libieni în exil, care locuiesc în Marea Britanie sau Statele Unite, au fost spionate în aceste ţări prin sistemul de interceptare şi supraveghere vândut Libiei de Amesys, potrivit acestui site.

Potrivit lui Julian Assange, industria de supraveghere şi interceptare a comunicaţiilor a trecut de la un cerc restrâns de clienţi din domeniul serviciilor de informaţii, cum ar fi agenţiile de informaţii americane sau britanice, la o reţea mondială.

Avertismentele lansate de experţii care au lucrat împreună cu Assange la dosarele spionajului tehnologic sunt sumbre

Companiile care se ocupă cu supravegherea cetăţenilor pot folosi telefoanele inteligente, iPhone-urile, spre exemplu, pentru a face fotografii fără ca deţinătorul aparatului să ştie, au avertizat reprezentanţii Biroului de Jurnalism de Investigaţie, implicaţi în publicarea Spyfiles.

Mai mult, aceleaşi companii vând produse care permit modificarea mesajelor pe care utilizatorii le trimit.

Assange a găsit, ca de obicei, un mod mai direct de a explica lucrurile. "Cine are un iPhone, un Blackberry, cine foloseşte Gmail?", a întrebat el la conferinţa de presă ocazionată de lansarea Spyfiles. "Ei bine, aţi fost cu toţii traşi pe sfoară", a anunţat fondatorul WikiLeaks.

Experţii care au lucrat cu WikiLeaks în vederea publicării documentelor, au cerut o reglementare a acestor tehnologii. "Guvernele occidentale nu pot rămâne inactive când acest tip de tehnologie este vândut", a subliniat Eric King, de la organizaţia neguvernamentală Privacy International.

Julian Assange se află în prezent în arest la domiciliu în Marea Britanie, în aşteptarea apelului formulat împotriva deciziei de extrădare în Suedia unde trebuie să răspundă acuzaţiei de agresiune sexuală. Tribunalul va decide la 5 decembrie dacă va primi apelul.

Vezi aici documentele The Spyfiles publicate de WikiLeaks

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel