WikiLeaks dezvăluie că François Hollande, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, precum şi numeroşi miniştri, funcţionari de rang înalt, deputaţi sau diplomaţi francezi au fost interceptaţi în beneficiul Statelor Unite, potrivit unor documente confidenţiale ale NSA.
Potrivit Mediapart şi Libération, documentele strict confidenţiale obţinute de WikiLeaks relevă interceptări privind chestiuni diplomatice, de politică locală sau economice. Aceste interceptări, care au vizat preşedinţi şi demnitari de rang înalt francezi, au fost efectuate cel puţin în perioada 2006-2012.
În afară ce ultimii trei preşedinţi ai Franţei, au mai fost spionaţi fostul ministru socialist al Economiei Pierre Moscovici şi fostul ambasador francez la Washington Pierre Vimont.
De asemenea, NSA (Agenţia americană pentru Securitatea Naţională) avea, potrivit unui document redactat în perioada preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), o listă cu numerele de telefon ale unor ţinte ale sale, între care consilierul diplomatic Jean-David Levitte, secretarul general de la Élysée Claude Guéant, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Bernard Valero sau ministrul pentru Comerţ Extern Pierre Lellouche.
Potrivit Mediapart, Libération şi WikiLeaks, un raport din 22 mai 2012 al NSA se referă la o conversaţie avută cu patru zile mai devreme de preşedintele recent ales François Hollande cu premierul francez de la acea vreme Jean-Marc Ayrault. În cursul acestei conversaţii, Hollande îi exprima lui Ayrault dorinţa sa de a organiza "consultări secrete" cu opoziţia germană privind eventualitatea unei ieşiri a Greciei din zona euro, un subiect de actualitate.
Consiliul Apărării, convocat pentru miercuri dimineaţă de François Hollande
Preşedintele François Hollande a convocat Consiliul Apărării pentru miercuri dimineaţă, cu scopul de a evalua dezvăluirile presei franceze privind spionarea ultimilor trei preşedinţi ai Franţei în beneficiul Statelor Unite, relatează Le Monde în pagina electronică.
Ultimii trei preşedinţi ai Franţei, François Hollande, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, precum şi numeroşi miniştri, funcţionari de rang înalt, deputaţi sau diplomaţi francezi au fost interceptaţi în beneficiul Statelor Unite, potrivit unor documente confidenţiale ale Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA), obţinute de WikiLeaks şi dezvăluite de Mediapart şi Libération.
Documentele strict confidenţiale obţinute de WikiLeaks relevă interceptări privind chestiuni diplomatice, de politică locală sau economice. Aceste interceptări au fost efectuate cel puţin în perioada 2006-2012.
Nicolas Sarkozy a reacţionat marţi seara, denunţând, potrivit anturajului său, "metode inacceptabile la nivel general şi în special între aliaţi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu