WikiLeaks a anunţat luni "suspendarea temporară" a publicării de documente secrete, din lipsă de mijloace financiare, transmit AFP şi AP.
Într-un comunicat dat publicităţii la Londra, site-ul fondat de Julian Assange anunţă că, din cauza "blocadei" impuse împotriva WikiLeaks de corporaţii financiare, printre care Visa, MasterCard, Western Union şi PayPal, site-ul este "astăzi constrâns să îşi suspende temporar activităţile de publicare" şi să înceapă "o campanie agresivă de colectare de fonduri".
"De la 7 decembrie 2010, o blocadă financiară arbitrară şi ilegală a fost impusă de Bank of America, Visa, Mastercard, Paypal şi Western Union. Atacul ne-a distrus 95% din venituri", a declarat Assange, într-o conferinţă de presă în capitala britanică. "WikiLeaks a funcţionat în ultimele 11 luni din rezervele sale în bani lichizi", a adăugat Julian Assange.
"Toate fondurile noastre au fost realocate luptei împotriva acestei blocade", a mai afirmat el, acuzând un "atac concertat, politic şi la iniţiativa SUA".
După publicarea de documente confidenţiale ale Departamentului de Stat ale SUA, mai multe instituţii financiare au îngheţat conturile aparţinând WikiLeaks şi lui Julian Assange, care estimează pierderi de 40-50 de milioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu