Will Smith, moment nervos la OSCAR 2022. L-a pălmuit pe Chris Rock, după o glumă la adresa soţiei - VIDEO

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Actorul Will Smith, care a câştigat premiul OSCAR pentru cel mai bun actor în rol principal, a avut şi un moment mai puţin fericit la eveniment. Acesta l-a pălmuit pe actorul Chris Rock, care prezenta unul dintre premii, pentru o glumă la adresa soţiei sale. 

Cu câteva secunde înainte să prezinte premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar, Chris Rock a ironizat-o pe Jada Pinkett Smith, spunându-i că abia aşteaptă să o vadă jucând în continuarea filmului "G.I. Jane", un lungmetraj regizat de Ridley Scott în 1997 şi în care rolul principal a fost jucat de Demi Moore.

Youtube video image

Jada Pinkett Smith, în vârstă de 50 de ani, apare în public cu craniul complet ras începând de anul trecut după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului.

"Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată"



Will Smith a reacţionat imediat în urma acelei glume, a urcat foarte repede pe scena galei Oscar şi l-a pălmuit pe Chris Rock, apoi s-a întors la scaunul său din sală.

"Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!", a strigat Will Smith spre Chris Rock, iar producătorii postului TV ABC au întrerupt imediat sunetul întregii transmisiuni.

Totuşi, în transmisiunile difuzate de posturile străine, sunetul a rămas disponibil, iar Chris Rock a putut fi auzit în timp ce a spus: "Will Smith tocmai m-a pălmuit zdravăn de tot!".

"Asta a fost cea mai tare seară din istoria televiziunii", a adăugat starul de comedie.

După ce a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul "King Richard", în care l-a interpretat pe Richard Williams, tatăl jucătoarelor de tenis Venis şi Serena Williams, Will Smith a prezentat scuze publice în discursul său de acceptare a trofeului: "Vreau să-mi cer scuze faţă de Academia de film americană, vreau să îmi cer scuze faţă de toţi colegii mei nominalizaţi. Iubirea te împinge să faci lucruri nebuneşti".

"Richard Williams a fost un apărător neînfricat al familiei sale. În această perioadă a vieţii mele, în acest moment, sunt copleşit de ceea ce Dumnezeu îmi cere să fac şi să fiu în această viaţă. Mi se cere ca în viaţa mea să îi iubesc pe oameni şi să îi apăr pe oameni şi să fiu un râu călăuzitor pentru oamenii mei. Ştiu ce trebuie să fac atunci când noi toţi trebuie să rezistăm în faţa abuzurilor, când trebuie să rezistăm în faţa oamenilor care vorbesc prostii în această industrie. Trebuie să îi suportăm pe oamenii care nu ne respectă şi trebuie să zâmbim şi să pretindem că acest lucru este OK", a adăugat Will Smith pe scena celei de-a 94-a ediţii a galei Oscar, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel