William Brânză, reprezentant al PER, şi-a lansat, miercuri, candidatura pentru prezidenţiale, la un hotel din Bucureşti, în prezenta a o sută de persoane care au scandat "Brânză, preşedinte!" şi l-au ascultat cântând pe Gheorghe Turda.
William Brânză şi conducerea Partidului Ecologist Român s-au întâlnit cu o sută de simpatizanţi ai PER într-o sală de conferinţe dintr-un hotel din Bucureşti.
Candidatul PER la Preşedinţie a spus că "este singura lansare fără autocare", arătând că nu are nevoie să aducă lângă el oameni plătiţi şi afirmând că sloganul său electoral este "Să le spargem gaşca!".
Brânză a vorbit despre ecologie, despre faptul că în programul lui este prevăzută "o vârstă rezonabilă de pensionare pentru femei", dar şi despre programul naţional privind becuri ecologice în toată ţara, susţinând că ar trebui create locuri de muncă prin înfiinţarea în ţară a unor fabrici de becuri.
William Brânză le-a explicat celor prezenţi motivul pentru care candidează pentru fotoliul de la Cotroceni. "Sunt tânăr, sunt curajos, corespund din punct de vedere moral şi constituţional. Eu am o viziune în care văd o Românie complet integrată în Schengen", a spus candidatul PER.
Participanţii la lansare au scandat "Brânză, preşedinte!', au fluturat baloane verzi, culoarea PER, şi pancarte având scris 'William Brânză preşedinte" şi l-au ascultat în final pe Gheorghe Turda cântând muzică populară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News