Wimbledon 2017. Simona Halep, declarații după meciul cu Shuai Peng

Simona Halep a învins-o, scor 6-4, 7-6 (7), pe chinezoaica Shuai Peng, ocupanta locului 37 în clasamentul mondial, în turul III al turneului de la Wimbledon.

"Cred că a fost o partidă grea, a fost un nivel de tenis foarte înalt. Ea a jucat foarte bine, dar şi eu am avut o evoluţie de calitate. Sunt foarte mulţumită de modul în care am evoluat. Toate lucrurile au mers bine, conform planului", a explicat Halep.

Întrebată dacă partida de azi poate fi considerată un test, în condiţiile în care a demonstrat că are nervi tari (a salvat o minge de set), Simona a punctat: "Nu voi lua meciul acesta ca pe un test. Îl consider foarte important şi consider că a fost o dispută deschisă. Am fost pe teren doar noi două şi sunt conştientă că oricare dintre noi putea câştiga. Am nevoie să fiu concentrată, să îmi fac jocul aşa cum ştiu în continuare".

Despre meciul cu Azarenka

"Va fi diferit acum, ultima oară când am jucat ea nu era mamă. Va fi o mare provocare pentru mine. Chiar dacă a stat departe de teren un an, este o mare campioană şi confruntarea va fi extrem de dificilă. Voi ieşi pe teren determinată, voi încerca să joc cel mai bun tenis al meu. Am încredere în mine, trebuie să fructific fiecare ocazie care mi se oferă. Dar meciul cred că va fi unul deschis", a concluzionat Simona.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel