Microsoft, anunţ despre Windows 7. Sunt afectaţi toţi utilizatorii

Microsoft anunță, într-un articol, utilizatorii sistemului de operare Windows 7 că platforma va rămâne fără suport tehnic începând cu data de 14 ianuarie 2020.

Sistemul de operare, folosit de aproximativ 400 de milioane de utilizatori, nu va mai primi actualizări software începând cu această dată. Asta înseamnă că utilizatorii care decid dă folosească în continuare Windows 7 sunt mai expuși la amenințări informatice. „Poți folosi în continuare Windows 7, dar, după ce suportul s-a oprit, computerul tău va fi mai vulnerabil la riscuri de securitate și viruși. Windows va continua să pornească și să ruleze, dar nu vei mai primi actualizări software, inclusiv actualizări de securitate, de la Microsoft. Dispozitivele care rulează software care nu mai beneficiază de suport nu sunt protejate”, a transmis compania.

Microsoft le recomandă utilizatorilor să achiziționeze un nou computer

Compania nu recomandă un upgrade de la Windows 7 la Windows 10 deoarece este posibil ca anumite drivere și componente să nu funcționeze corect. În schimb, utilizatorii ar trebui să instaleze de la zero Windows 10, în cazul în care PC-ul respectiv este capabil să susțină noul sistem de operare.

Windows 7 a fost lansat în 2009 și a devenit repede un mare succes de piață, fiind apreciat de specialiști. În primele șase luni, Microsoft a vândut 100 de milioane de licențe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel