Wizz Air, anunț de ultim moment pentru clienți după căderea serverelor

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Serviciile online ale Wizz Air au fost restabilite, permițând clienților să rezerve bilete și să facă check-in online, au anunțat reprezentanții companiei vineri noaptea.

"În urma eforturilor depuse de echipa Wizz Air ca răspuns la întreruperile de sistem la nivel mondial cauzate de un furnizor extern, Wizz Air se bucură să confirme că sistemele sunt acum în curs de revenire. În conformitate cu politica noastră şi chiar dacă cauza întreruperii a fost în afara controlului nostru, clienţii ale căror zboruri au fost anulate vor primi automat o rambursare de 120% sub formă de credite WIZZ în termen de 24 de ore de la ora programată a zborului. În cazul în care un client doreşte să îşi reprogrameze zborul în loc să primească o rambursare, trebuie să apeleze linia centrului de relaţii clienţi pentru asistenţă specială", se arată într-un comunicat al Wizz Air.

Clienții pot acum să rezerve zboruri și să solicite rambursări prin intermediul site-ului oficial al Wizz Air sau al aplicației mobile, au anunțat reprezentanții companiei.

Vineri, mai multe zboruri au fost anulate pe Aeroportul Henri Coandă București din cauza unei pene informatice înregistrate de sistemul Microsoft, au informat reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).

Wizz Air a anulat cursa 3059 spre Beauvais, programată să decoleze la 16:45, și zborul 3005 Otopeni - Luton. De asemenea, zborurile Aeroitalia 3114 Fiumicino - Henri Coandă și 3115 Henri Coandă - Fiumicino, programate la 13:20, au fost anulate.

În plus, au fost anulate şi zborurile Lufthansa 1652/1653 (19:20) Munchen - Otopeni - Munchen şi TAP Portugal TP 7927 tot către Munchen (plecare 19:20).

De asemenea, mai multe curse au anunţat vineri întârzieri la decolare, cum ar fi Wizz Air 3125 către Abu Dhabi - o întârziere estimată de o oră, Wizz Air către Bologna - 48 de minute, Wizz Air 3021 către Tenerife - o oră şi 10 minute, Wizz Air 3099 către Memmingen - 45 de minute, Wizz Air 3199 spre Bari - două ore şi 30 de minute, Wizz Air 3093 spre Dortmund şi Wizz Air 3089 spre Basel - o oră şi 55 de minute fiecare, iar aeronava Turkish Airlines 1044 a decolat spre Istanbul cu o întârziere de 2 ore şi 39 de minute.

Wizz Air a anunţat vineri că următoarele servicii online nu sunt disponibile: website-ul şi aplicaţia mobilă Wizz Air; sistemul de rezervare; sistemul de check-in online şi afişarea cărţii de îmbarcare; centrele de contact - rezervări noi şi modificări ale celor existente.

O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global a provocat probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seara s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie EFE.

Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit în diferite părţi ale lumii. Marile companii aeriene americane, inclusiv Delta, United şi American Airlines, şi-au suspendat vineri devreme toate zborurile din cauza unei probleme privind comunicaţiile, potrivit Federal Aviation Administration, relatează AFP şi EFE.

Toate zborurile, "indiferent de destinaţie", au fost blocate din cauza "problemelor cu comunicaţiile", a declarat FAA într-o notificare către companiile aeriene.

Consemnarea la sol a avioanelor vine după ce o întrerupere majoră a Microsoft a blocat la sol joi pentru ore întregi aeronave ale companiei americane low-cost Frontier Airlines, într-un incident care pare să fi fost rezolvat. Alţi competitori, precum Allegiant şi SunCountry, au declarat, de asemenea, că au dificultăţi, inclusiv cu operaţiunile de rezervare online, facturare şi management al călătoriilor, relatează presa locală.

De asemenea, traficul aerian a fost suspendat vineri dimineaţa şi pe aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza unor probleme tehnice, a informat presa germană.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri din Europa, a fost şi el afectat de pana informatică globală, a declarat vineri un purtător de cuvânt. În plus, au mai fost afectate aeroportul Eindhoven din sudul Olandei, compania aeriană Transavia şi spitale olandeze.

Şi operaţiunile aeriene ale Air France au fost "întrerupte la anumite escale" din cauza penei informatice uriaşe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel