Wizz Air, decizie referitoare la suspendarea unor rute aeriene

Wizz Air
Wizz Air

Wizz Air a anunțat, duminică,  că își suspendă rutele între România și Marea Britanie, Elveția și Olanda începând cu data de 5 aprilie până pe 18 aprilie inclusiv. 

Măsurile sunt cauzate de noile restricții de călătorie impuse de autoritățile române pe toate zborurile din România către aceste țări, în cadrul eforturilor de limitare a pandemiei Covid-19. Totodată, ca urmare a restricțiilor din România dar și din Europa, rutele către Belgia, Austria, Spania, Franța și Germania rămân suspendate până pe 30 aprilie inclusiv.

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air.

Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.

Wizz Air își cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricții de călătorie clienților și îi asigură că siguranța și binele pasagerilor și ale echipajului rămân principalele priorități ale companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel