Zeci de instituţii de învăţământ din Marea Britanie, Olanda, Austria, Danemarca, Elveţia, Spania, SUA şi Canada vor fi prezente sâmbătă şi duminică la Bucureşti pentru a-şi face cunoscută oferta educaţională, la cea de a 29-a ediţie a World Education Fair.
Potrivit organizatorilor, în premieră, evenimentul va avea un nou format, astfel că fiecare participant la târg va fi întâmpinat de un consultant educaţional încă de la intrare, care îi va oferi informaţii despre opţiunile de studiu în străinătate şi îl va ghida exact către domeniul şi instituţiile din aria sa de interes.
"La nivel mondial se estimează că, până în 2030, vor fi create peste 24 milioane de noi locuri de muncă, dacă se vor pune în practică politicile de mediu pe care ţările şi le asumă public. Din acestea 2,5 milioane de locuri vor fi conexate cu energia regenerabilă şi 6 milioane vor fi legate de domeniul reciclării. Astfel că organizatorii evenimentului s-au străduit să invite instituţii cu o paletă cât mai largă de domenii de studiu, care să răspundă cerinţelor pieţei internaţionale şi care să completeze oferta educaţională disponibilă tinerilor din România", se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Ce specializări sunt căutate
În afară de specializările din zona tehnică sau ştiinţifică pentru care tinerii români sunt foarte căutaţi în afară, universităţile au dezvoltat noi domenii de studiu, având în vedere că piaţa muncii solicită mediului academic specialişti cu background consistent de nişă.
Şi programele de studiu liceal, în străinătate, sunt personalizate, afirmă organizatorii evenimentului. Astfel, multe dintre familiile care apelează la serviciile IntegralEdu sunt în căutarea unui program sau liceu personalizat, care să pregătească elevul mai din timp, în direcţia educaţională şi profesională dorită. Seria de evenimente World Education Fair a început vineri la Timişoara şi va continua la Iaşi - pe 24 septembrie, la Galaţi - pe 26 septembrie şi la Constanţa - pe 27 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu